Din înţelepciunea alegătorilor

Ziua Z!?

28 aprilie, 2007

Basescu


Ce se va întâmpla cu Băsescu în această lună?
Nu e prea greu de ghicit. Va duce o campanie electorală mai mult sau mai puţin legală în toată ţara. Desigur, nici ceilalţi nu vor sta cu mâinile în sân. Apropo, a-ţi observat că în ultimul timp, mediul politic se împarte între Băsescu şi Ceilalţi? Stolo, Muscă sau Boc, au doar roluri de paiaţe.
Cel mai important este rezultatul referendumului. În condiţiile actuale, rezultatul va fi în favoarea fostului-dar omniprezentului- preşedinte. Asta dacă nu are pSd-ul vreun as în mânecă. Băsescu sigur nu mai are nici unul, iar viitorul lui se bazează doar pe imaginea sa de salvator al maselor. Pierzând puterea, e vulnerabil în faţa unor termopane gen Adrian Năstase. Am o sclipire, ce s-a întâmplat cu flota? Poate nu o să fie ceva atât de dificil de adus în lumina reflectoarelor ca o navă, dar mă bazez pe imaginaţia Celorlalţi.
Dacă nu se va da o lovitură de teatru, atunci Băsescu va reveni. Acest lucru nu s-ar mai fi putut întâmpla dacă ar fi demisionat. Trebuie să recunosc că, până şi atunci când e strâns cu uşa, Traian e un politician abil: nu are scrupule. Şi nici cuvânt, dar astea vin la pachet.
Sunt foarte curios să văd deznodământul circului, chiar dacă voi fi probabil ultimul tâmpit căruia o să-i mai pese.

Niciun comentariu: