Călin Popescu Tăriceanu

„Ai grijă cum te porţi! Dacă nu poţi face ceva util, stai în banca ta!” sau ”Du-te la tine în cameră şi stai cuminte” Asta i-a spus CPT lui Băsescu. Eu consider că a avut dreptate. Haideţi să ne bazăm raţionamentele pe ironia premierului, nu pe ceea ce auzim de la nu ştiu ce analist politic ce îl cunoaşte pe preşedinte din poze.
De când a ajuns Băsescu la Cotroceni am auzit tot felu’ de teorii ale constipaţiei referitoare la capacităţile sale de a destabiliza alţi politicieni, bazate pe căderea lui Năstase, tăcerea pSd-ului, ipotetica desfiinţare pnL-ului, loviturile de imagine încasate de Tăriceanu, etc. Şi toată lumea îşi imagina calităţile paranormale ale domnului preşedinte. Până la un punct am considerat(chiar şi eu, recunosc!) că suntem conduşi de SuperMan. Realitatea e alta, iar Tăriceanu a avut inspiraţia să o descopere: în fruntea statului e un tâmpit. Oricum, e la modă, dacă ne gândim şi la Bush. Mergând pe acest fir, cred că toate reuşitele băsesciene s-au bazat pe tupeu politic şi o cantitate mare de noroc al prostului.
Să ne gândim: Năstase a fost mazilit de o Muscă, pSdiştii îşi împărţeau posturile şi ascundeau ciolanele, iar din pnL au plecat doar lingăii lui Băsescu a căror valoare e practic nulă. Tăriceanu şi pnL-ul au fost ţinuţi în şah de scandalurile cu o puternică nuanţă de prostie omenească iniţiate de Băsescu. Nu pot să spun că am apreciat pnL-ul înainte, dar acum consider că ei au dus în spate guvernarea până acum. Mai mult sau mai puţin. Au făcut şi declaraţii politice fără fond, dar oricum nici pe departe câte a făcut Preşedintele.
În ce priveşte imaginea, nimeni nu e pe măsura lui Băsescu. S-ar putea să fie învins prin diplomaţie? Categoric nu! Poate că avem de-a face cu o ofensivă a lui CPT care a fost sfătuit de consilieri să fie mai bădăran. Ciudat, cred că de asta ar fi nevoie.

Referendum

Da sau nu? Asta e-ntrebarea.
Da: se va termina circul, vom scăpa de o posibilă dictatură, România va câştiga un preşedinte demn, se va putea reveni la starea normală din politica românească, nu vom mai auzi discursuri populiste. DA pentru Băsescu!
Nu: va fi finalul oligarhiei româneşti, se va dizolva parlamentul, vom avea vot uninominal, vor dispărea cercurile de interese, vom da măsura democraţiei, vom tăia comunismul de la rădăcină. NU pentru Băsescu!
Nu sunteţi plicitsiţi? Poate vă mulţumesc micii şi berea pSdiste sau ţepele date cetăţenilor de pDişti. Doar campanie electorală.

Cele două camere ale Parlamentului

Aruncaţi o privire în cel mai adânc coşmar al României post-ceauşistă.
Graşi, bombonei, proşti, Pdişti, anonimi, pInişti, hoţi, Uber-corupţi, Hrebenciuci, interesaţi, egocentrişti, pnLişti, puturoşi, scârboşi, unsuroşi, dobitoci, rataţi, pupincurişti, Ponta, extremişti, COMUNIŞTI, pSdişti, populişti, pLDdişti, ultranaţionalişti, prMişti, lichele, Guşă, rebuturi, Nea Nelu, securişti, manipulatori, beţivi(nu zic cine-I că a ajuns preşedinte), şobolani, frustraţi, incapabili, birjari, absenţi, parveniţi, gunoaie şi Băsescu-primul preşedinte eliminat de cei de-o seamă cu el.
Întrebarea ce se impune e: Care ar fi răul mai mic?

Mironosisme

După ce l-au rezolvat pe Băsescu, ceilalţi politicieni s-au transformat în mironosiţe. pSd-iştii erau supăraţi, săracii, ziceau că le e ruşine de situaţia actuală. Păi… situaţia creată de cine? De ei înşişi. Începe scandalul. Sigur că acum îşi scot la vedere partea sensibilă, plină de bun simţ în timp ce alţii(Cosmin Guşă, de exemplu) încearcă marea cu degetu’. Dacă tot veni vorba de Guşă, cred că a-ţi văzut când a luat-o la ceafă. Amuzant, al naibii de amuzant! Mi-a dispărut icterul cauzat de faptul că Băse a “uitat” să-şi dea demisia.
M-am uitat şi eu ca tot românu’ la procedura de suspendare. Doar acum am înţeles de ce vroia răposatu’ nostru Preşedinte vot uninominal. Am văzut acolo ceea ce aş putea vedea în orice piaţă. Nişte mutre comune, tâmpe, preocupate să ascundă culoarea bilelor de camere. Pe ăştia îi votez eu? Pe ăştia? Ei iau hotărâri care îmi decid viitorul. Doar mimica acestor persoane explică de ce merg treburile prost în această ţară.
Majoritatea parlamentarilor mi-au părut a fi simple umbre plantate în fruntea statului cu scopul de a vota în interesul unor persoane din umbră. În ultimul timp ăsta a fost singurul lucru complet adevărat spus de politicieni: există grupuri de interese, băieţi deştepţi sau oricum le-ar zice, oameni care controlează această ţară in interes personal.

Băsescu sau ce?!

În ultimu timp văd că băsescu o ia la boaşe. De la câteva sute de parlamentari!
Înţeleg că omu ăsta are cohones de bull da chiar aşa… Mă îndoiesc că o să reziste! Totuşi, se pun pe el toţi politicienii, ceea ce e mult mai rău decât să piardă electoratul. În timp ce alegătorii aleg o dată la 4 ani, parlamentarii sunt acolo permanent, ca un ghimpe care nu poate fi oprit de tricoul Pd(că doar n-o fi o haină de piele gen pSd, tăbăcită de un deceniu de putere!).
Plus că amărâtu ăsta de tricou e ameninţat cu găurirea de sula pnL, care s-a ofticat după ce i-a fost smulsă platoşa numită platformă sau în orice caz ceva pe care stai. Bun, Băsescu a făcut o mişcare inteligentă când a smuls platoşa/platforma fratelui său vitreg întru guvernare, da’ nu s-a gândit că partidul său nu o poate purta/urca.
Acum ameninţă că se sinucide! Pardon, demisionează! De parcă Cei de Sus dau doi bani pe stabilitatea/instabilitatea ţării sau de imaginea ei externă care e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire. Păi cum, am intrat în UiE, acuma putem da drumu la ciumă! Ameninţarea asta nu are nici o finalitate: dacă ar fi zis asta Ceocescu? “Copii mei, mă copii! Dacă mă omorâţi, mă sinucid!” Culmea ilogicii! Ce vrea să demonstreze. Nu ştiu eu cum funcţionează mecanismele puterii, dar dacă se descurcă Vanghelie, atunci imi dau seama că se bazează pe filozofia lui Brutus(care ar trebui redenumită filozofie pSd-istă)
Deci, de ce i-ar păsa cuiva de sentimentele lui Băsescu?! Dar cred că acest act nu e menit atât specimenelor din politică ci publicului votant amator de drame telenovelistice: românilor în general.
Sincer, cred că i s-a înfundat de data asta. Dacă totuşi o să fie suspendat şi nu demisionează… atunci cred că o să fac icter.
Politophobos

România recuperează datorii. O mică parte…

România a recuperat 35 de milioane de dolari din cele peste 100 de milioane datorate de Siria. Asta în condiţiile în care media recuperării acestui tip de creanţe sunt mult mai mici de 35%, cât a reuşit ţara noastră să recupereze.
Datoriile externe ale României sunt de 26 de miliarde de dolari. Din păcate, mai mult de jumătate sunt datorii în domeniul privat, care nu pot fi garantate de stat.
Dintre datoriile de stat cel mai importante sunt datoriile Cubei, care se ridică la un miliard de ruble. Guvernul cubanez refuză să transforme această creanţă în dolari, cu atât mai puţin să o plătească. Mai sunt şi datorii irakiene. Rămâne de văzut când vor fi plătite.
Politophobos

Presa?

E cam vândută. Ziariştii pot fi cei mai mari manipulatori ai maselor. Chiar mai mult decât politicienii, deşi aceştia încep să se dea pe brazdă.
O alternativă ar fi o adunătură de bloguri care să disece subiectele principale. Ar avea cu siguranţă succes. Singurele cerinţe ar fi calitatea articolelor şi obiectivitate.
Mai mult, un blog cu vreo câţiva oameni să reprezinte câte o secţiune a acestui ziar. Jos cenzura. M-am săturat de ziarişti care lucrează în tandem cu politicienii.
Ziarele au murit! Trăiască blogurile!
Politophobos

Sadam Hussein

Cam mort tipu’. Cică guvernu’ Irakian(care, între noi fie vorba e cam manipulat) i-a pus laţu’. Crud. Gratuit. Îmi aminteşte de Ceauşescu. Măcar ăsta n-a zis “Copii mei, mă copii!”. De aceea avem o vină mai mare. În Irak acesta a fost scopul războiului, eliminarea unui potenţial pericol pentru dominaţia SUA. Apropo, când urmează Iran? La noi însă, unii tovarăşi, ca de exemplu Iliescu şi Roman se săturaseră de pupincurit. Sigur, era cazul să scăpăm de comunism dar nu în felul ăsta.
Va urma filmul cu spânzurarea dictatorului Irakian.
Politophobos

sua

Toată lumea crede că pe acolo umblă câinii cu covrigi în coadă. Eu cred că americanii sunt departe de a fi liberi. Da, trăiesc bine! În schimb sunt îndobitociţi. În primul rând economic. Deşi într-o ţară dezvoltată, trăiesc de pe azi pe mâine. Au fost dresaţi ca o societate de consum. Gândiţi-vă că acolo totul e mare. Mult prea mare şi nefolositor. Resurse materiale epuizabile sunt folosite pentru a satisface mofturile în continuă creştere. Plus obezitatea. Se ascunde ceva! Opulenţa ascunde întotdeauna ceva!
Mai importantă este manipularea politică. Sunt două partide. Cu diferenţe foarte, foarte mici. În cazul acesta cred că putem vorbi despre o imagine de democraţie sub care se ascunde aceeaşi conducere. Apropo, Clinton a fost unul dintre puţinii preşedinţi ce nu au făcut parte din Masonerie. Mi se pare că ceva nu e curat acolo. Prea mult caz se face în legătură cu demokraţia ca să nu provoace bănuieli. Statul SUA are acces peste tot. S-a implicat în toate războaiele din ultimele două decenii.
Mă gândesc că oamenii care au prea mult ajung să se îndobitocească, să moară în mizerie, paradoxal o mizerie în centrul civilizaţiei, să fie simple unelte de consum care nu mai cotează nici măcar la vot şi să fie urmăriţi pas cu pas de o securitate exagerată. Oare a avut dreptate Poe spunând că cel mai periculos dictator e MOB(gloata)?
Mie nu-mi miroase-a bine! Oare exagerez? O să mai studiez.
Politophobos

Demokraţia

O să încerc să evidenţiez unele dintre problemele democraţiei în general, ca formă de conducere politică, urmând ca aspectele mai importante să fie tratate separat. În timp sper să acopăr o mare parte dintre scăpările acestui sistem.
Toţi ştim că noţiunea de democraţie a apărut în Grecia Antică, mai exact în Atena ca formă de conducere a poporului. Erau capabili să îşi aleagă reprezentanţi doar oamenii care aveau o oarecare capacitate de înţelegere a problemelor cetăţii, oamenii cu o anumită stare socială. Acest drept nu era acordat femeilor şi sclavilor. În acea perioadă aceste categorii nu erau capabile să înţeleagă mecanismele conducerii în principal datorită faptului că nu aveau şcoală.
Puterea democraţiei venea din multitudinea părerilor exprimate. Paradoxal, aceasta era şi cel mai mare defect al democraţiei. De aceea s-au ales reprezentanţi care să uşureze luarea hotărârilor. În acea organizare restrânsă toată lumea se cunoştea şi era relativ uşor să alegi persoana cea mai potrivită pentru o anumită funcţie. În cazul milioanelor de oameni care formează o ţară nu se cunoasc aleşii decât prin imaginea care aceştia o arată. Consilieri de imagine care îi transformă în cameleoni capabili să se adapteze tipologiei de alegători cu cel mai mare număr de voturi. Apare manipularea.
O nouă problemă: aceşti reprezentanţi acaparau putere şi tindeau să devină conducători absoluţi. Astfel se înlătura birocraţia care apărea în luarea hotărârilor şi la punera lor în aplicare. Într-o societate relativ restrânsă această problemă era rezolvată prin alegerea unui reprezentant de un număr limitat de ori şi exlarea lui în colonii când acapara o putere care ameninţa securitatea democraţiei. În epoca modernă a apărut separarea puterilor în stat pentru a limita puterea deţinută de diverse grupuri dar aceasta este neutralizată treptat prin apariţia partidelor care îşi urmăresc uneori propriul interes în detrimentul unei conduceri optime a ţării.
Întotdeauna există oameni care conduc şi oameni conduşi. Ultimii vor fi determinaţi întotdeauna să aleagă orbeşte. Două voturi sunt egale. Indiferent ale cui sunt. Nu contează capacitatea de alegere ci doar numărul. Aceasta e o altă problemă a democraţiei. Oamenii sunt manipulaţi, nu contează neapărat programul unui partid, se aliază partide complet diferite doar pentru a putea conduce. Nu mai contează ce se hotărăşte, contează cine hotărăşte.
O altă problemă este absenţa, sau mai rău, modificarea intenţionată a informaţiilor ce parvin publicului despre reprezentanţii aleşi. Aceştia nu mai pot fi verificaţi nici măcar vag şi nu e sigur dacă informaţiile care ajung la opinia publică sunt adevărate. Motivele acestor lipsuri ale mass-media sunt complexe, atât de ordin politic cât şi economic.
Cred că am atins principalele puncte ale democraţiei, o democraţie care scârţâie în unele părţi datorită supraextinderii ei şi intereselor unor grupuri puse deasupra interesului general.
Am zgâriat doar suprafaţă icebergului.
Politophobos