Din înţelepciunea alegătorilor

Ziua Z!?
Se afișează postările cu eticheta Teoria constipaţiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teoria constipaţiei. Afișați toate postările

20 aprilie, 2007

Ce se va întâmpla?

Băsescu a fost suspendat. Ce urmează? Un război civil? O lovitură de stat? Tocmai în UE? Mitingul l-am văzut. Oare această problemă poate deveni gravă? Ce efecte va avea, atât economice(cade Bursa, nu mai apar investiţii străine) cât şi politice(în presa mondială, a nu ştiu câtea oară, România e terfelită).
Ce o să fie mâine? Sau poate sunt doar Pedistii.

22 decembrie, 2006

sua

Toată lumea crede că pe acolo umblă câinii cu covrigi în coadă. Eu cred că americanii sunt departe de a fi liberi. Da, trăiesc bine! În schimb sunt îndobitociţi. În primul rând economic. Deşi într-o ţară dezvoltată, trăiesc de pe azi pe mâine. Au fost dresaţi ca o societate de consum. Gândiţi-vă că acolo totul e mare. Mult prea mare şi nefolositor. Resurse materiale epuizabile sunt folosite pentru a satisface mofturile în continuă creştere. Plus obezitatea. Se ascunde ceva! Opulenţa ascunde întotdeauna ceva!
Mai importantă este manipularea politică. Sunt două partide. Cu diferenţe foarte, foarte mici. În cazul acesta cred că putem vorbi despre o imagine de democraţie sub care se ascunde aceeaşi conducere. Apropo, Clinton a fost unul dintre puţinii preşedinţi ce nu au făcut parte din Masonerie. Mi se pare că ceva nu e curat acolo. Prea mult caz se face în legătură cu demokraţia ca să nu provoace bănuieli. Statul SUA are acces peste tot. S-a implicat în toate războaiele din ultimele două decenii.
Mă gândesc că oamenii care au prea mult ajung să se îndobitocească, să moară în mizerie, paradoxal o mizerie în centrul civilizaţiei, să fie simple unelte de consum care nu mai cotează nici măcar la vot şi să fie urmăriţi pas cu pas de o securitate exagerată. Oare a avut dreptate Poe spunând că cel mai periculos dictator e MOB(gloata)?
Mie nu-mi miroase-a bine! Oare exagerez? O să mai studiez.
Politophobos

18 decembrie, 2006

Demokraţia

O să încerc să evidenţiez unele dintre problemele democraţiei în general, ca formă de conducere politică, urmând ca aspectele mai importante să fie tratate separat. În timp sper să acopăr o mare parte dintre scăpările acestui sistem.
Toţi ştim că noţiunea de democraţie a apărut în Grecia Antică, mai exact în Atena ca formă de conducere a poporului. Erau capabili să îşi aleagă reprezentanţi doar oamenii care aveau o oarecare capacitate de înţelegere a problemelor cetăţii, oamenii cu o anumită stare socială. Acest drept nu era acordat femeilor şi sclavilor. În acea perioadă aceste categorii nu erau capabile să înţeleagă mecanismele conducerii în principal datorită faptului că nu aveau şcoală.
Puterea democraţiei venea din multitudinea părerilor exprimate. Paradoxal, aceasta era şi cel mai mare defect al democraţiei. De aceea s-au ales reprezentanţi care să uşureze luarea hotărârilor. În acea organizare restrânsă toată lumea se cunoştea şi era relativ uşor să alegi persoana cea mai potrivită pentru o anumită funcţie. În cazul milioanelor de oameni care formează o ţară nu se cunoasc aleşii decât prin imaginea care aceştia o arată. Consilieri de imagine care îi transformă în cameleoni capabili să se adapteze tipologiei de alegători cu cel mai mare număr de voturi. Apare manipularea.
O nouă problemă: aceşti reprezentanţi acaparau putere şi tindeau să devină conducători absoluţi. Astfel se înlătura birocraţia care apărea în luarea hotărârilor şi la punera lor în aplicare. Într-o societate relativ restrânsă această problemă era rezolvată prin alegerea unui reprezentant de un număr limitat de ori şi exlarea lui în colonii când acapara o putere care ameninţa securitatea democraţiei. În epoca modernă a apărut separarea puterilor în stat pentru a limita puterea deţinută de diverse grupuri dar aceasta este neutralizată treptat prin apariţia partidelor care îşi urmăresc uneori propriul interes în detrimentul unei conduceri optime a ţării.
Întotdeauna există oameni care conduc şi oameni conduşi. Ultimii vor fi determinaţi întotdeauna să aleagă orbeşte. Două voturi sunt egale. Indiferent ale cui sunt. Nu contează capacitatea de alegere ci doar numărul. Aceasta e o altă problemă a democraţiei. Oamenii sunt manipulaţi, nu contează neapărat programul unui partid, se aliază partide complet diferite doar pentru a putea conduce. Nu mai contează ce se hotărăşte, contează cine hotărăşte.
O altă problemă este absenţa, sau mai rău, modificarea intenţionată a informaţiilor ce parvin publicului despre reprezentanţii aleşi. Aceştia nu mai pot fi verificaţi nici măcar vag şi nu e sigur dacă informaţiile care ajung la opinia publică sunt adevărate. Motivele acestor lipsuri ale mass-media sunt complexe, atât de ordin politic cât şi economic.
Cred că am atins principalele puncte ale democraţiei, o democraţie care scârţâie în unele părţi datorită supraextinderii ei şi intereselor unor grupuri puse deasupra interesului general.
Am zgâriat doar suprafaţă icebergului.
Politophobos

Teoria constipaţiei

Nu am o părere prea bună despre mediul în care trăiesc. Din cauza asta scriu acest blog. Politica este doar unul dintre aspecte. Ilegalităţile, corupţia, delapidările sunt doar bubiţe ale unui sistem mult mai bolnav decât pare. Un sistem cu boli vizibile sau invizibile.
Aceste boli au repercursiuni asupra fiecărui individ, boli mult mai grave decât alergia mea la politică şi oamenii care o propovăduiesc. Pe termen lung, unele dintre aceste boli vor fi eradicate. Altele se vor ascunde sub o piele legală. Voi încerca să analizez aceste probleme legale dar imorale care afectează libertatea şi integritatea individului: sclavia economică, falsa democraţie, sărăcia, manipularea alegătorilor, etc.
Toate aceste probleme vor apărea sub forma unor articole de sine stătătoare sau părţi de articole care vor avea topicul Teoria constipaţiei.
De ce acest nume? Pentru că ar fi prea mult ca micie mele articole să studieze conspiraţii la nivel naţional sau chiar mondial. Aşa că numele acesta va fi mai apropiat oarecum de valoarea lor reală. Nu le nglijaţi conţinutul însă. Ar putea avea o logică.
Politophobos

15 decembrie, 2006

Care-i capu’ la PSD?

În ultima vreme cad cam mulţi membrii de frunte ai PSD. Cine le pune piedică? Care e creierul care vrea să transforme acest partid într-o unealtă personală? La cum merge treaba în zilele astea văd că reuşeşte. De fapt cred că cineva a luat hăţurile partidului cu o dorinţă puternică de “modernizare”.
Într-un interval relativ scurt, au fost decimaţi membrii marcanţi ai partidului: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi în ultima vreme văd că Oprescu şi Mitrea au capitulat. La un moment dat am crezut că Năstase e creierul. Atunci când a sucombat tătuca Iliescu. Se vedea că nu o face din dorinţa de a se pensiona. A demonstrat asta prin aşa numitele gafe. Eu cred că erau frustrări. M-am gândit că scopul a fost acela de a lăsat un loc liber pentru Bombonel prin sacrificiul său. Aşa se părea, dar atunci exista speranţa că PSd va mai apuca a patra sau a cinciea guvernare (nu le mai număram de mult). Din păcate le-a intrat o şuviţă în ochi şi atunci a început haosul.
Năstase a fost făcut KO. Am crezut că este opera şuviţei. Nici nu ştiu dacă am greşit, atât de alunecoasă e politichia românească. Am văzut atunci că i-au căutat în cuib. Presupun că era prea deştept ca să îşi ţină averea acasă, doar nu degeaba există conturi în Elveţia. Termopanele şi parchetul din Zambaccian să fie şpaga luată de un Prim Ministru? Cusută cu aţă albă! De mătuşica Tamara, nu ştiu ce să mai zic. Asta a fost scoasă mai mult pentru imagine, că nu cred că a încălcat nici o lege. Sau o fi vrut să aibă ceva bani mai aproape. Cam neglijent! De aceea nu prea stă în picioare. Scandalul a căpătat o asemenea amploare pentru că Bombonel se încăpăţâna să consume dulciuri deşi avea diabet. Diabetul l-a omorât.
Oprescu şi Mitrea au căzut înlănţuiţi. Au fost executaţi de aceeaşi mână. Cu sigurnţă aveau ceva de ascuns: CFR, spitale cine ştie? Au fost nevoiţi să renunţe. Zicea Mitrea că rămâne în partid… dar tot aşa a rămas şi Iliescu. Or fi având ceva important de ascuns…
Până acum am prezentat lista PSdiştilor linşaţi, dar care e călăul? Au mai rămas puţini: Geoană, Vanghelie şi eventual Dumbo. Puşchea pe limbă, am vrut să spun Ponta, Victor Ponta. Să spunem că ăsta e prea mic ca să poată face ceva. Primarul care este curajos a fos binecuvântat cu destulă bagabonţeală ca să facă asta, dar, din fericire are o diplomaţie de satâr. În plus, nu îl prea văd să fie imaginea partidului. Mai rămâne un prostănac. Sau nu o fi tocmai un prostănac? Un geniu politic? E cam tăcut. Cam inactiv pe la TeVe. Asta înseamnă că îşi rezolvă problemele altfel. La o cafea? La un şpriţ? Fac doar presupuneri.
O fi suficient un singur măcelar pentru a tăia atâţia porci? Prea mulţi muşchi. Prea puţine informaţii. Oare se aduce în discuţie şi mitul platformei? Şi-o mai fi băgat şi puterea coada? Când zic putere mă refer la puterea brută de marinar şi la informaţii de la securitate. Din nou nu ştiu. Ceea ce sunt aproape sigur e că o să se mute polul în România.
Al treilea pol: Polus Social Democrat.
Politophobos

UiE deschide-te!

Cum o fi intrat draga noastră Romanică în UiE?
Or fi aşa de buni politicienii ăştia că au fost invitaţi în acest club doar datorită capacităţilor diplomatice pe care le deţin? Dacă e aşa înseamnă că avem nişte personalităţi ieşite din comun care ne reprezintă în exterior. Ne demonstrează asta şi campania dusă de ziarele engleze şi spaniole pentru a atrage imigranţii români.
Nu se poate ignora plentitudinea informaţiilor deţinute de acestea, referitoare la bolile românilor-HIV şi tuberculoză. Pe scurt, datorită campaniei asidue demarate de politicienii români-guvernatori şi diplomaţi care îşi iau conştincios salariile, primele şi ce or mai avea- Occidentul a aflat perioada istorică în care se află ţara noastră: Evul Mediu!
Şi dacă politicieni nu avem-sau mă rog, dispar subit când e vorba de votat legi(exceptând, desigur, pe cele legate de propriul salar), de reformă nu poate fi vorba, inflaţia- optimist aproximativă, cum este calculată- este mult mai mare decât media europeană, birocraţia te îmbătrâneşte prematur dacă nu este unsă cu şpagă(pardon, am vrut să spun atenţie!), mai vedem şi câte o casă de copii care îţi zbârleşte părul din cap, politicieni ce-şi bagă mâinile până la coate în banii publici, etc, etc, etc, pe ce intrăm în Uie?
Parţial, pentru că cel puţin vreo 5 ani de acum înainte românii vor fi văzuţi ca servitori/muncitori la negru/căpşunari plătiţi cu un salariu mizerabil şi trataţi ca nişte câini. Dar cu toate astea, vom fi acolo! De ce? Nu prea cred tâmpeniile care spun că România ar fi un spaţiu strategic important pentru SUA. De ce ar vrea aşa ceva, când de fapt influenţa lor se întide pe tot globul, indiferent de NATO sau nu. Şi ce avantaje economice se pot obţine de pe urma acestei ţări? Românu’ e leneş. Şi nu e nici consumator, din lipsă de bani. Există Dacii vechi de 30 de ani(şi nici măcar nu sunt exponate de muzeu) pe când americanii îşi schimbă maşinile odată la 1-2 ani. Am cam eliminat toate miturile integrării. Dacă ştiţi altele, vă rog să-mi spuneţi!
O să încerc să răspund totuşi la întrebare. GLOBALIZAREA. Există ceva mai puternic decât dezvoltarea economică. Se vrea creat un nou Turn Babel. Am fi naivi să spunem că asta e starea normală a lucrurilor, lucru demonstrat de vreo 5000 de ani de războaie. Globalizarea e indusă de… cineva, un grup, sincer, nu ştiu! Deocamdată să fim fericiţi că suntem în rând cu lumea şi că hazardul ne-a pus în Europa, nu în Africa.
UiE, deschide-te! Dar ce vom da în schimb?
Politophobos